Una settimana a Roma (partea a doua)

Mancarea, asa cum probabil stiti, este la mare pretuire in Roma. Daca stiti sa evitati zonele centrale, pline de turisti, puteti gasi mici terase care va pot uimi de-a dreptul cu mancarea pe care o ofera. Noi am incercat fettuccine alla norciona,

lassagna,

sau calamari umpluti.

Intr-una din seri ne-am oprit La Carbonara, cu mama/sefa pe scaunul din fata barului de la intrare si cu peretii plini de semnaturile mancaciosilor multumiti.

Am inceput usor, cu o mozzarella de bivolita si cateva fasii de prosciutto crudo,

dupa care am trecut la lucruri serioase – specialitatea casei

si saltimboca alla romana, cu o garnitura de cartofi ce n-au mai prins prim-planul. Toate insotite de un vin de-a dreptul ravasitor (pentru care imi dau pumni in cap zilnic ca n-am fost pe faza sa-i retin numele).

 In alta seara, multumita recomandarii lui Mazi, am trecut si pragul Pizzeriei Baffetto (trecut pragul e un fel de spune, pentru ca ne-am alaturat celor de la mesele de afara). Desigur, cu bunicul Baffetto la o masa, supraveghindu-si angajatii si clientii deopotriva.

Si aici oferta era diversa, dar ne-am “limitat” sa incercam marea varietate de pizza. Am gustat din pizza Baffetto,

din cea cu rucola, bresaola si parmezan,

o capricciosa sau una cu sunca si ciuperci, toate cu un blat subtire ca de clatita si absolutely finger lickin’! Am calcat pe-alaturi intr-o seara si am comandat o bruschetta biturbo, care a fost atat de buna incat o voi reproduce in curand.

Ca fapt divers (si pur comercial, de-a dreptul) am discutat intr-o seara cu niste niste italiano vero care ne-au spus ca viziteaza Baffetto o data la cativa ani si ca nu s-a schimbat nimic de cand au fost ultima oara. Now that’s something, mister!

Despre deserturi nu va pot spune prea multe, pentru ca nu am mai avut loc sa incercam ceva, desi erau multe chestii prin meniuri care ne faceau cu ochiul. Singurul desert de care am beneficiat in mod constant a fost inghetata/gelato, delicioasa de-a dreptul.

In speranta ca nu v-am starnit decat curiozitatea de a vizita Roma, va las aici cu bine si va doresc “Una buona giornata!”

Una settimana a Roma (prima parte – fara mancare)

Roma. Orasul celor 7 coline. Capitala lumii. Si totusi nimic din definitiile astea nu pot sa cuprinda ce este de fapt Roma. Si mai mult ca sigur n-o sa descrie senzatiile ce te incearca atunci cand ii explorezi stradutele laturalnice si inguste sau cand gusti din bogatiile ei, fie ele istorice sau culinare. Si asta pentru simplul fapt ca Roma este mult mai mult.

Am ajuns in Roma luni, la primele ore ale diminetii. Dupa ce am asteptat aproape o ora un autobuz care sa ne duca la cea mai apropiata statie de metrou (alaturi de alte zeci de persoane, fiecare injurand in limba-i proprie), am gasit pana la urma drumul pana la Termini. Ne-am cazat la Rudy (bun, curat, aproape de centru), am luat un mic dejun rapid si apoi am luat-o usor la plimbare, sa ne acomodam cu ceea ce devenise gazda noastra pentru o saptamana. In maxim 15 minute eram la Colosseum, holbandu-ne la imensitatea lui, dar si la cozile infernale de turisti ce stateau sa-l viziteze. Am trecut frumos mai departe si toata ziua ne-am limitat doar la fotografii din exterior.

Incepand din ziua urmatoare am vizitat tot ce se putea vizita:

Pantheonul,

Piaza di Spagna

si ne-am pus dorintele la Fontana di Trevi.

Dupa zeci de biserici vizitate, am luat, desigur, si calea Vaticanului.

Cu zeci de kilometri la bord si dureri de picioare si tot ne-a ramas senzatia ca a mai ramas ceva ce ne-a scapat. Pentru ca asta e sentimentul ce te incearca la Roma – te simti bine ca vezi foarte multe, dar apoi te apuca pandaliile cand simti ca ai mai fi putut vedea si aia, si ailalta.

Una peste alta a fost incredibil de frumos. Am avut parte de o vreme incredibila si de vesti mai mult decat imbucuratoare de acasa, de la bunici, unde Miruna a fost un ingeras si s-a comportat cum nu am fi crezut ca e posibil (aproape ca ne gandim sa plecam din nou )

Stati pe aproape pentru partea a II-a – aia care se lasa cu bale pe tastatura…

Lloret de Mar

Hola amigos!

Fuse-fuse si se duse… A fost frumos in vacanta asta de toamna. Partea nasoala a fost insa ca Miruna s-a imbolnavit si a trebuit sa avem grija de ea.

Lloret de Mar e o statiune micuta situata pe malul Marii Mediterane, in regiunea Catalonia a Spaniei. Desi are un numar mic de locuitori (in jur de 40.000) in sezon devine suprapopulata (pana la 180.000 de turisti). Nu mi-a fost greu sa dau crezare acestor cifre deoarece localitatea este pur si simplu intesata de stradute inguste unde gasesti hoteluri, restaurante, terase, cluburi, magazine.

Plaja este un pic cam “aspra” pentru cei invatati cu litoralul romanesc, in sensul ca nisipul este mai mare, mai “grunjos”. Cu toate astea plaja este foarte apreciata de turisti, cu atat mai mult cu cat primeste in mod frecvent premii pentru curatenie.

Pentru ca totusi acesta este un food-blog, o sa vorbesc un pic si despre mancare. Bazata in principal pe fructe de mare si peste, mancarea locala este gustoasa. Am incercat si noi diferite feluri de paella, peste proaspat si fructe de mare, tortilla de cartofi (spanish omelet).

Intr-una din zile am intrat si intr-un restaurant chinezesc. Ne-a atras reclama de la intrare care spunea ca ne putem alege ingredientele si bucatarul lor ni le gatea in fata. Cum nu sunt un mare expert in mancare chinezeasca, am mers pe o chestie simpla – pui cu cateva legume intr-un sos sweet & sour. Rezultatul a fost extraordinar.

Desi aproape o jumatate de saptamana am petrecut-o avand grija de micuta noastra, a fost o vacanta minunata. Recomand cu caldura aceasta statiune pentru felul frumos in care se prezinta turistilor, pentru mancarea extraordinara si pentru nenumaratele modalitati de a petrece timpul.