Tarta cu spanac si trei feluri de branza
mai 8, 2012
Probabil o sa credeti ca am luat-o razna cu spanacul asta, dar mie-mi place, dom’ne. Iar de cand am descoperit noi metode de a-l gati, il vanez prin piata inca de cand apare, uneori la un pret ridicat. Dar atunci cand vrei sa mananci chestii care-ti plac, parca nu te mai uiti asa atent la portofel, nu? Ideea de baza a tartei am preluat-o de la Ileana, dar am ajustat-o pe placul meu, marind considerabil cantitatea de branza si diversitatea ei. De data numarul magic s-a oprit la 3. Data viitoare… cine stie?
Ingrediente pentru aluat:
180 g făină
90 g unt rece, taiat cubulete
un ou
putin cimbru uscat
un praf de sare
Ingrediente pentru umplutura:
400 g spanac proaspat
300 g amestec branzeturi (eu am folosit telemea de vaca, telemea de capra si cascaval)
3-4 fire ceapa verde
un cubulet de unt
ulei
2 oua
Incepeti cu aluatul, incorporand treptat untul rece in amestecul de faina, cimbru si sare. La sfarsit, adaugati si oul si framantati pana obtineti o bila de aluat moale. Aici puteti proceda in doua feluri: ori il intindeti direct pe tava, ori il impachetati in folie de plastic si il dati la frigider pentru minim o ora.
In timpul asta va puteti apuca de spanac. Pe care il spalati bine de tot de pamant, ii taiati cozile si il opariti cateva secunde intr-o oala cu apa clocotita. (Sfat: Puteti pune in oala direct apa calda de la robinet pentru a micsora timpul de pregatire). Scoateti spanacul din oala si lasati-l sa se raceasca. Cand s-a racit, stoarceti-l cat de bine puteti si apoi tocati-l marunt.
Radeti branzeturile intr-un bol mare, apoi tocati marunt ceapa verde. Incalziti putin ulei intr-o tigaie de teflon. Cand uleiul s-a incalzit, topiti si cubuletul de unt, dupa care rumeniti usor ceapa verde. Dupa cateva minute, puneti in tigaie si spanacul, amestecati-le bine si stingeti focul.
Puneti amestecul din tigaie peste branzeturile rase si spargeti deasupra si cele doua oua. Amestecati bine compozitia.
Scoateti coca din frigider si intindeti-o in strat subtire. Puneti-o in tava de tarta, dati-i cateva gauri cu o furculita si coaceti-o “blind” la 160 de grade pentru maxim 15 minute. Lasati apoi aluatul sa se raceasca, dupa care turnati compozitia in tava. Dati din nou tava la cuptorul incins la 180 de grade pentru 40 de minute.
Scoateti tarta din cuptor si lasati-o sa se raceasca. O puteti servi simpla sau alaturi de putina carne de pui sau de curcan.
Pofta buna!
Muffins cu oua si bacon
iunie 14, 2011
Reteta asta am facut-o oarecum din nevoie. Desigur, din nevoia de a manca ceva de dimineata, dar nu a fost doar atat. Motivul principal a fost faptul ca in ultimele zile am primit destul de multe oua de la rudele/bunicii nostri de la tara, asa ca am considerat ca e cazul sa le folosim cumva.
Pentru 2 persoane aveti nevoie de:
4 oua
4 felii bacon
branza Cheddar/cascaval, rasa
2 felii paine
cateva rosii cherry, pentru servit
Mai intai rumeniti putin baconul si puneti-l la racit pe cateva servetele de hartie. Taiati cercuri din feliile de paine de marimea tavii/formelor de muffins. Ungeti tava/formele de muffins cu putin ulei (eu le-am dat si cu putina faina), rulati cate o bucata de bacon si puneti-o intr-o forma, dupa care, pe fundul acesteia puneti cerculetul de paine.
Deasupra painii presarati putina branza Cheddar/cascaval. Spargeti un ou intr-un bol, avand grija sa pastrati galbenusul, pe care-l puneti peste branza. Umpleti forma de muffins cu albus. Repetati operatiile cu celelalte oua, pana cand ati umplut toate formele.
Dati tava/formele la cuptorul preincalzit la 200 de grade pentru 6-10 minute, in functie de cat de tari vreti galbenusurile (eu am uitat cateva minute de ele, asa ca n-a mai fost o chestie de dorinta).
Cat timp se coc muffins, rumeniti putin cateva rosii cherry in grasimea lasata de bacon in tigaie.
Scoateti muffins din cuptor, presarati putina sare si piper si serviti.
Pofta buna!
Comfort food (1)
ianuarie 16, 2011
De cand citesc blogurile altora tot gasesc retete preferate de-ale lor si pentru care ei folosesc o denumire comuna – comfort food. Plecand pe ideea asta am facut si eu in dimineata asta un prim exemplar din ceea ce-mi place foarte mult si ma face intotdeauna sa ma simt bine.
Am pus pe foc 300 g paste intr-o oala cu apa si sare. Eu am folosit penne si cateva rigattoni care o ardeau aiurea prin dulap. Cat pastele fierbeau, am dat pe razatoarea mare vreo 150 g cascaval si am tocat mai grosier cam 150-200 g sunca, pe care apoi am rumenit-o un pic.
Cand pastele au fost fierte, am scurs apa si le-am amestecat cu sunca si cascavalul ras. Toate astea in mai putin de 15 minute. Ceea ce va doresc si voua.














