Sticky Lemon Chicken

noiembrie 16, 2011

Trebuie sa va marturisesc ceva – pana acum cateva zile nu stiam foarte multe despre Gordon Ramsay. Desigur, urmarisem episoade din Hell’s Kitchen, il vazusem chiar si pe la Top Gear, daca nu ma insel, pregatind alaturi de Clarkson masa de duminica. Dar ala nu era adevaratul Gordon Ramsay, nu era the chef Gordon Ramsay. Nu-l vazusem niciodata gatind asa, ca la carte, cum il vazusem, de exemplu, pe Jamie Oliver. Cu vreo saptamana in urma insa am inceput sa urmaresc filmulete cu el pe YouTube si am fost de-a dreptul fascinat de felul lui de a (pre)gati o masa buna. Reteta asta nu e decat o transcriere a unuia din filmuletele respective, o reteta care se gaseste si in cartea lui, Gordon Ramsay’s Fast Food.

Pentru 2 portii (nu va speriati de imagini, eu am facut 3 portii) aveti nevoie de:

4 pulpe superioare de pui

o lamaie, taiata felii de 1 cm

putina zeama de lamaie

2-3 linguri ulei de masline

cam 50 ml apa

cateva fire cimbru proaspat sau uscat

2 linguri sos de soia

o lingurita otet

2 linguri miere

o jumatate de legatura patrunjel

Incingeti bine o tigaie adanca in care puneti uleiul de masline. Puneti carnea in tigaie si asezonati-o cu sare si piper. Cand s-a rumenit bine pe toate partile stropiti-o cu sosul de soia si apoi cu otetul. Amestecati usor si apoi presarati feliile de lamaie peste puiul din tigaie. Stropiti totul cu zeama de lamaie si adaugati usor apa in tigaie.

Dupa un minut-doua, puneti peste puiul din tigaie putin cimbru taiat fin si apoi presarati mierea. Lasati puiul pe foc pentru inca 5 minute, intorcandu-l din cand in cand astfel incat sa fie gatit pe toate partile.

Cand cele 5 minute s-au scurs, luati tigaia de pe foc, mai asezonati cu sare si piper si presarati deasupra patrunjelul tocat mai mare. Nu va speriati daca puiul are un usor aspect de ars – este probabil de la sosul de soia care s-a lipit de el.

Ca garnitura puteti pregati un delicios piure de cartofi cu ceapa verde. Pregatiti piureul asa cum stiti mai bine – folosind putin lapte si un cubulet de unt, iar la sfarsit adaugati cozile de la cateva fire de ceapa verde. Va avea un gust incredibil.

Cand serviti, puneti o portie de piure pe o farfurie. Alaturati doua bucatele de pui, o felie-doua de lamaie si stropiti totul cu sosul din tigaie. Nu strica, dimpotriva, e chiar indicat, sa stropiti totul cu un pahar de vin bun.

Pofta buna!

O cina simpla (3)

iulie 7, 2011

Aseara am profitat de faptul ca am scapat ceva mai devreme de la servici si m-am pus rapid pe treaba. Am fiert rapid cativa cartofi noi, pe care i-am aruncat apoi intr-o tava, am turnat peste ei un “dressing” din cativa catei de usturoi tocati marunt, putin oregano, ulei de masline, sare si piper. Printre ei am repezit vreo doua-trei fire de ceapa verde, iar deasupra am pus doua cotlete si un sirag de carnati aromati. 40 de minute mai tarziu masa era servita. Alaturi de o salata verde si un vin rosu, desigur.

Pofta buna si o saptamana usoara (atat cat a mai ramas din ea)!

Citind postul precedent, probabil v-ati intrebat ce s-a intamplat cu cealalta jumatate de ton. Am ales sa imbogatesc cu el niste paste primavera, reteta care in mod natural nu contine carne.

Pentru doua portii se folosesc:

150-180 g spaghetti

o jumatate de ton, taiat cubulete

2-3 catei de usturoi, tocati marunt

o jumatate de ceapa, taiata julienne

o jumatate de ardei gras, taiat cubulete

1/3 dovlecel sau vanata, taiat cubulete

3-4 rosii, taiate cubulete

parmezan ras

Fierbeti pastele conform instructiunilor de pe pachet, apoi scurgeti-le pastrand un pic din apa in care au fiert. Intre timp puneti intr-o tigaie la rumenit legumele: mai intai ardeiul gras si dovlecelul/vanata, apoi rosiile si la sfarsit ceapa si usturoiul. Daca vreti, puteti sa aruncati peste ele si un gat de vin alb, asa cum am facut eu.

Cand legumele sunt aproape gata, adaugati in tigaie si bucatile de ton si rumeniti-le cateva minute. Cand tonul si-a schimbat culoarea asezonati cu sare, piper si, daca aveti la indemana, puneti in tigaie cateva frunze de busuioc.

Cand tonul e si el gata, puneti in tigaie pastele si apa pastrata si amestecati-le bine. Luati tigaia de pe foc si presarati deasupra putin parmezan ras.

Acum asezati-va la masa cu un pahar de vin si savurati o masa gustoasa si plina de arome.

Pofta buna!