Pui vanatoresc (french style)

Salutare! Imi cer scuze pentru pauza de doua luni si jumatate, dar asa se intampla cand ai o sotie insarcinata… prioritatile se schimba: trebuie sa faci multe cumparaturi, liste, cursuri etc. Am renuntat la a mai gati asa des, iar atunci cand am facut-o nu am apucat sa fac poze (deoarece Elena, sotia mea, se plangea: tati, mie si bebelinei ne e foaaaame!). Astazi m-am apucat de treaba mai devreme, asa ca am avut timp sa-mi pregatesc totul cum trebuie. Sa trecem acum la isprava de astazi – pui vanatoresc in stil frantuzesc (promit ca pe viitor sa fac si unul in stil italian – cacciatore, cum i se mai spune).

7.1

Ingrediente:

2 bucati piept de pui (de preferat cu piele)

3 linguri de ulei

o ceapa mica, taiata fin

2-3 catei de usturoi, taiati fin

2 linguri vin alb

150 g ciuperci, feliate

2-3 rosii potrivite, fara seminte, tocate marunt

100 ml supa de pui

2 lingurite patrunjel proaspat, tocat

2 cubulete de unt

sare, piper

7.2

Am inceput prin a incalzi cuptorul la 200 de grade. Am stropit apoi pieptul de pui cu putin ulei si l-am condimentat cu sare si piper. Daca aveti piept cu piele (eu nu am avut), prajiti-l mai intai intr-o tigaie doar  pe partea cu piele pana devine auriu. Apoi introduceti-l la cuptor (eu am facut asta de la inceput) pentru 15-20 minute pana este auriu si suculent (intoarceti-l de cateva ori, sa fiti siguri ca se face bine pe ambele parti).

Intre timp am pregatit sosul. Am incalzit putin ulei intr-o tigaie, apoi am adaugat ciupercile si un cubulet de unt. Dupa 1-2 minute am adaugat ceapa, am prajit-o vreo 2-3 minute si apoi am pus cateii de usturoi si am asezonat cu sare si piper. Am mai lasat cateva minute, dupa care am adaugat vinul alb si l-am lasat cam un minut, ca sa se evapore alcoolul. Am pus apoi rosiile si supa de pui si am amestecat bine.

7.3

Am lasat ingredientele pe foc pana cand sosul a scazut cu o treime. La sfarsit, am mai adaugat un cubulet mic de unt si patrunjelul verde.

Am servit toata isprava alaturi de un pahar de vin si paine de casa.

7.4

Pofta buna!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s