Sticky Lemon Chicken

Trebuie sa va marturisesc ceva – pana acum cateva zile nu stiam foarte multe despre Gordon Ramsay. Desigur, urmarisem episoade din Hell’s Kitchen, il vazusem chiar si pe la Top Gear, daca nu ma insel, pregatind alaturi de Clarkson masa de duminica. Dar ala nu era adevaratul Gordon Ramsay, nu era the chef Gordon Ramsay. Nu-l vazusem niciodata gatind asa, ca la carte, cum il vazusem, de exemplu, pe Jamie Oliver. Cu vreo saptamana in urma insa am inceput sa urmaresc filmulete cu el pe YouTube si am fost de-a dreptul fascinat de felul lui de a (pre)gati o masa buna. Reteta asta nu e decat o transcriere a unuia din filmuletele respective, o reteta care se gaseste si in cartea lui, Gordon Ramsay’s Fast Food.

Pentru 2 portii (nu va speriati de imagini, eu am facut 3 portii) aveti nevoie de:

4 pulpe superioare de pui

o lamaie, taiata felii de 1 cm

putina zeama de lamaie

2-3 linguri ulei de masline

cam 50 ml apa

cateva fire cimbru proaspat sau uscat

2 linguri sos de soia

o lingurita otet

2 linguri miere

o jumatate de legatura patrunjel

Incingeti bine o tigaie adanca in care puneti uleiul de masline. Puneti carnea in tigaie si asezonati-o cu sare si piper. Cand s-a rumenit bine pe toate partile stropiti-o cu sosul de soia si apoi cu otetul. Amestecati usor si apoi presarati feliile de lamaie peste puiul din tigaie. Stropiti totul cu zeama de lamaie si adaugati usor apa in tigaie.

Dupa un minut-doua, puneti peste puiul din tigaie putin cimbru taiat fin si apoi presarati mierea. Lasati puiul pe foc pentru inca 5 minute, intorcandu-l din cand in cand astfel incat sa fie gatit pe toate partile.

Cand cele 5 minute s-au scurs, luati tigaia de pe foc, mai asezonati cu sare si piper si presarati deasupra patrunjelul tocat mai mare. Nu va speriati daca puiul are un usor aspect de ars – este probabil de la sosul de soia care s-a lipit de el.

Ca garnitura puteti pregati un delicios piure de cartofi cu ceapa verde. Pregatiti piureul asa cum stiti mai bine – folosind putin lapte si un cubulet de unt, iar la sfarsit adaugati cozile de la cateva fire de ceapa verde. Va avea un gust incredibil.

Cand serviti, puneti o portie de piure pe o farfurie. Alaturati doua bucatele de pui, o felie-doua de lamaie si stropiti totul cu sosul din tigaie. Nu strica, dimpotriva, e chiar indicat, sa stropiti totul cu un pahar de vin bun.

Pofta buna!

3 gânduri despre “Sticky Lemon Chicken

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s