Pasca fara aluat

Pentru inceput, pentru a va indulci, prima mea reteta publicata va fi ceva dulce. Este o reteta simpla, iar produsul final este delicios. Am facut prima oara aceasta reteta anul asta, pe cand eu si sotia mea ne pregateam de Paste. Pe langa produsele traditionale, ne-am dorit si o prajitura, dar nu am vrut ceva care sa implice multa coca sau creme foarte dulci. Si asa ne-a venit ideea de a face o pasca fara aluat.

1.1

Ingrediente:

700 g branza dulce de vaca

6 oua

150 g stafide

1/2 pachet de unt moale

6 linguri de zahar

4 linguri cu varf de faina

150 g smantana dulce

3 pliculete de zahar vanilat

1 pliculet praf de copt

zeama de la o lamaie 

1.2

Pentru inceput, am pus stafidele la inmuiat in putina apa (daca vreti, puteti pune si putin rom). Apoi am separat galbenusurile si albusurile. Albusurile le-am amestecat cu zaharul, le-am batut spuma cu mixerul si le-am dat deoparte.

 Am dat drumul la cuptor. Am inceput apoi sa amestec restul ingredientelor: branza dulce, galbenusurile, faina, untul moale, smantana dulce, zaharul vanilat, praful de copt stins cu zeama de lamaie. Am scos stafidele din apa, le-am stors si le-am adaugat la compozitie. La sfarsit, am adaugat albusurile batute spuma.

Am folosit o tava de tarta pe care am tapetat-o cu hartie de copt. Am turnat compozitia in tava. 

1.3

Am dat tava la foc moderat pentru o ora si jumatate. Rezultatul arata cam asa:

1.4

Am pudrat cu zahar tos, am decorat cu cateva stafide si am servit.

1.5

 Pofta buna!

2 gânduri despre “Pasca fara aluat

Lasă un comentariu